GT41:Asia | Ep. 5: 1000 Trees – Unde betonul devine munte și mall-ul devine liniște

Sunt genul de călător care ia decizii în funcție de ce vreau să simt, nu doar să văd. Când am aflat de 1000 Trees (千树) din Shanghai, proiectul semnat de celebrul Heatherwick Studio condus de Thomas Heatherwick, am știut că nu pot să-l ratez. Eu sunt pasionat de arhitectura brutalistă, de formele care par imposibile, de betonul expus și de structurile care sfidează grila clasică de birouri. 1000 Trees promitea exact asta: două dealuri artificiale construite din beton, cu sute de piloni sculptați care susțin terase împădurite, chiar în mijlocul unei zone industriale în reconversie din Shanghai. Așa că într-o dimineață, după ce mi-am băut cafeaua, am coborât în metrou. 30 de minute mai târziu, eram acolo.

Cum ajungi la 1000 Trees: metroul spre Moganshan Road

Complexul se află pe Moganshan Road (莫干山路), în districtul Putuo, la marginea de vest a centrului istoric. Cel mai accesibil traseu este cu metroul Linia 13, coborând la stația Jiangning Road (江宁路). De la ieșirea din stație, e o plimbare de circa 8-10 minute pe jos, suficient cât să treci din peisajul clasic de blocuri rezidențiale în zona în care încă se simt hăurile industriale ale Shanghaiului de acum câteva decenii.

În apropiere găsești și legendarul M50, un complex de ateliere și galerii de artă amenajat într-o fostă fabrică de textile, dar despre el vom vorbi în alt episod. Azi, ochii mi-au fost ațintiți pe dealurile acelea ciudate care se ridică de peste peretele de șantier.

Primul contact: arhitectura ca peisaj

Când am ajuns, soarele deja ardea. 1000 Trees (oficial Tian An 1000 Trees) a fost inaugurat în decembrie 2021, deși zona încă dădea semne că este un organism viu – turnuri de birouri în construcție, garduri de șantier și macarale la orizont. Dar ceea ce te lovește imediat este contrastul dintre zona industrială gri din jur și structura organică din fața ta.

Heatherwick a numit conceptul "living architecture". Clădirea este împărțită în două volume principale, asemănătoare cu doi munți sau dealuri, susținuți de sute de piloni de beton cu formă conică. Fiecare pilon se lărgește la capăt într-o corolă care susține o terasă, iar pe aceste terase au fost plantate mii de specii de arbuști și copaci. Efectul vizual este halucinant: parcă ai privi un munte terasat transpus în limbaj urban, unde betonul brut și verdețea se îmbrățișează fără rușine.

Am făcut o plimbare pe aleile dintre cei doi "munți". Totul este impecabil întreținut: pavele noi, plante tăiate, panouri explicative, bănci de design. Și, surprinzător pentru o atracție atât de fotografiabilă, nu era foarte aglomerat. Câțiva tineri făceau poze pentru social media, câteva cupluri se plimbau cu copiii, dar senzația generală era de spațiu, de liniște, de parcă ai fi intrat într-un capitol secret al orașului, unde betonul respiră.

Intrarea în mall: capodoperă goală

Datorită căldurii care devenea insuportabilă (Shanghai-ul verii este o seră umedă), am decis să intru în partea de retail a complexului. Aici, sub cei doi "munți", se află un mall comercial cu mai multe niveluri, gândit să adăpostească magazine de designer, cafenele și restaurante.

Ce am găsit acolo m-a lăsat fără cuvinte.

Gol. Absolut gol.

Cu excepția câtorva angajați care stăteau retrași în spatele tejghelelor, mall-ul era o catedrală goală. Magazinele erau deschise, luminile aprinse, vitrinele aranjate, muzica de ambient curgea discret – dar nu erau clienți. Am urcat și coborât scările rulante, am traversat holurile de marmură, am privit etajele una câte una. Nimic. Tăcerea era aproape fizică. Restaurantele aveau meniuri elaborate și mese pregătite, dar scaunele erau goale.

Am stat acolo până după-amiază, crezând că poate prânzul va aduce lumea. N-a fost așa. La ora 15:00, același peisaj: un angajat la fiecare două magazine și zero clienți.

De ce? Am reflectat mult la asta. Unele explicații sunt pragmatice: complexul este relativ nou, deschis în plină pandemie, într-o zonă care încă se dezvoltă. Moganshan Road nu este pe traseul turistic clasic al Shanghaiului (nu e Lujiazui, nu e The Bund), iar accesul cu metroul, deși decent, nu e la fel de direct ca în alte zone comerciale. Apoi, există o critică tot mai vocală în presa locală și internațională: proiectul este spectaculos arhitectural, dar funcțional îndoielnic. Spatiile comerciale par să fi fost gândite mai degrabă ca un fundal pentru fotografii decât ca un flux comercial real. Iar shanghaienii, pragmatici din fire, încă nu au adoptat locul ca pe un punct de întâlnire.

Unii critici au mers până acolo încât să compare structura cu un cimitir, din cauza piloniștilor verticali care, văzuți de la distanță, amintesc de stele funerare. Eu nu aș merge atât de departe, dar recunosc senzația stranie: un organism monumental care pare să aștepte să fie populat, o scenografie fără actori.

Cartierul de lângă: Moganshan și realitatea de dincolo de beton

La ieșirea din mall, am lăsat în urmă liniștea aceea ciudată și am făcut ceea ce fac de obicei când un loc mă copleșește: am luat-o la pas prin cartierul alăturat. Am mers pe străzile mici din spatele complexului, acolo unde încă mai există case vechi, prăvălii de cartier, oameni care spală haine la găleată pe trotuar și motociclete electrice parcate haotic.

Contrastul a fost terapeutic. După perfecțiunea asamblată a lui Heatherwick, haosul organic al Shanghaiului real m-a readus cu picioarele pe pământ. Am văzut un bătrân care repara o bicicletă sub un copac, am mirosit mâncare prăjită de la o tarabă, am auzit radioul dat tare dintr-o cameră la parter. Asta era Shanghaiul care trăiește fără să știe de terasele de beton de la colțul străzii.

Reflecție: frumusețea incompletă

1000 Trees rămâne, pentru mine, o lecție de arhitectură curajoasă. Este un proiect care refuză să fie un simplu zgârie-nori de sticlă. Este un manifest al faptului că orașele pot găzdui forme organice, poate prea organice pentru gustul unora. Dar este și un memento că arhitectura nu trăiește doar prin formă, ci prin oameni. Un mall gol este, până la urmă, o scenă fără spectacol.

Eu am plecat de acolo cu poze impresionante și cu o întrebare: peste 10 ani, când zona se va fi maturizat, când metroul va fi mai accesibil și când shanghaienii vor fi adoptat dealurile de beton, va mai fi același loc? Sau va deveni exact ceea ce și-a propus să fie: un parc urban plin de viață? Timpul va decide. Până atunci, rămâne una dintre cele mai fascinante și ciudate opriri din Shanghai.

Informații practice pentru vizită

Locație exactă: Moganshan Road 600, Districtul Putuo, Shanghai.
Arhitectură: Heatherwick Studio (Thomas Heatherwick).
Inaugurare: Decembrie 2021 (prima fază).
Metrou: Linia 13, stația Jiangning Road, apoi 8-10 minute pe jos. Alternativ, Linia 7 sau 13 la stația Changshou Road, apoi o plimbare mai lungă.
Program mall: De regulă 10:00 – 22:00, dar verifică pentru că unele magazine pot avea program diferit.
Taxă de intrare: Accesul în zona exterioară (plimbarea printre "munți") este gratuit.
Timp recomandat: 2-3 ore, incluzând plimbarea exterioară și o pauză la cafenea. Dacă vrei să fotografiezi la apus, vino după ora 17:00.
Ce să mai vezi în zonă: M50 Creative Park (ateliere de artă contemporană), Suzhou Creek (râul care mărginește zona), precum și vechile uzine industriale transformate în spații culturale.
Sfaturi: Vara, vizitează dimineața devreme sau seara. Zona exterioară oferă puțină umbră naturală. Mall-ul este util pentru aer condiționat, dar nu te aștepta la aglomerație.

În episodul următor din gt41:Asia părăsim Shanghai-ul și facem pasul spre următoarea destinație – dar nu înainte de a dezvălui cum e să călătorești prin China fără aplicațiile locale și fără să vorbești limba. Rămâneți aproape. 🌿